Prevenirea incendiilor de vegetație uscată 2023
Pe fondul creşterii semnificative, la nivel național, din ultima perioadă, a numărului incendiilor de vegetație uscată produse ca urmare a utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor de vegetația uscată, fără respectarea măsurilor obligatorii de apărare împotriva incendiilor, care pot afecta construcţiile, fondul forestier sau principalele căi de transport (rutiere și feroviare) aflate în vecinătate, vă reamintim principalele reguli și măsuri de prevenire a incendiilor pe care trebuie să le cunoaşteţi şi să le respectaţi.
Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA.
Reamintim faptul că, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile constituie contravenţii şi se poate sancţiona de către ISU Timiș, cu amendă contravențională cuprinsă între 1.000 lei și 2.500 lei, conform H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti.
Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum. De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol.
Vă informăm faptul că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este 𝐬𝐭𝐫𝐢𝐜𝐭 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐬𝐚̆, dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor.
Pentru diminuarea numărului de arderi şi implicit a pagubelor rezultate, precum şi aplicarea măsurilor coercitive în situaţia constatării neîndeplinirii obligaţiilor de către persoanele fizice şi juridice, vor fi intensificate acţiunile în teren desfăşurate de către personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al județului Timiș, în colaborare cu reprezentanţi/specialişti din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Timiș şi Gărzii de Mediu Timiș. Mai mult, personalul inspectoratului desfășoară o serie de acțiuni de informare și conștientizare a populației asupra riscului generat de incendiile de vegetație.
În anul 2022, pompierii timișeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 778 incendii de vegetație uscată, miriști și culturi agricole, cu suprafața incendiată ce totalizează 2235 hectare. De la începutul anului 2023, la nivelul județului Timiș s-au înregistrat 66 incendii de vegetație uscată și miriști.