Măsuri de prevenire a incendiilor la locuințe
Ieri, 21.03.2023, în jurul orei 16:30, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință, situată pe strada Vasile Cârlova din Timișoara.
A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și trimiși la locul intervenției 1 ofițer și 15 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică de lucru și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD.
În sprijin a fost trimisă o autospecială de stingere cu 5 pompieri din cadrul Detașamentului 2 Timișoara.
La sosirea echipelor de intervenție la locul evenimentului s-a constatat că incendiul se manifesta cu ardere generalizată la nivelului etajului locuinței, pe o suprafață de aproximativ 60 mp și la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 150 mp.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Intervenția pompierilor a limitat extinderea incendiului la celelalte încăperi de la etaj și parter, dar și la vecinătăți.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind: 𝑗𝑎𝑟 𝑠𝑎𝑢 𝑠𝑐𝑎̂𝑛𝑡𝑒𝑖 𝑐𝑎̆𝑧𝑢𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑚𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆𝑙𝑧𝑖𝑟𝑒 (sobă fară acumulare de căldură).
🏡🧯
❕ Vă reamintim câteva măsuri esențiale ce trebuie respectate:
▶️ Verificați coșurile de evacuare a fumului, reparați-le, izolați-le și curățați-le periodic.
▶️ Evitați improvizațiile la nivelul instalațiilor termice și electrice și efectuați verificări periodice ale acestora.
▶️ NU alimentați mai mulți consumatori electrici din același prelungitor (aceeași priză) în același timp.
▶️ NU utilizați substanțe ușor inflamabile (benzină, motorină) pentru aprinderea focului.
▶️ Evitați fumatul în imediata apropiere a lichidelor/materialelor combustibile.
▶️ Izolați sursa de căldură față de podea și pereții din încăpere.
❗️De asemenea, pentru reducerea riscului producerii unor asemenea incendii, 𝐬𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐜𝐞:
▶️ folosirea sobelor cu acumulare de căldură amplasate pe pardoseală combustibilă şi fără a avea în faţa uşiţelor de alimentare o tablă cu dimensiunea de 70 x 50 cm;
▶️ amplasarea sobelor la o distanţă mai mică de 1 m faţă de pereţii combustibili sau alte materiale combustibile ori mai mică de 70 cm faţă de pereţii combustibili izolaţi.
▶️ ca sobele de metal să fie amplasate pe pardoseli din materiale combustibile fără asigurarea izolaţiei termice necesare;
▶️ supraîncălzirea sobelor deoarece pot aprinde uşor obiectele combustibile din jur.
În eventualitatea producerii unei situații de urgență, solicitați intervenția pompierilor la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.