𝐏𝐎𝐌𝐏𝐈𝐄𝐑𝐈𝐈 𝐓𝐈𝐌𝐈𝐒̦𝐄𝐍𝐈 𝐀𝐔 𝐒𝐀𝐋𝐕𝐀𝐓 𝐎 𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐀𝐍𝐀 𝐃𝐈𝐍𝐓𝐑-𝐔𝐍 𝐈𝐍𝐂𝐄𝐍𝐃𝐈𝐔

Print

Astăzi, pompierii timișeni au intervenit contra cronometru pentru salvarea unui bărbat imobilizat în casa cuprinsă de incendiu.

Alarma a fost dată la ora 10:32 de către un vecin care a observat incendiul și a sunat la 112 pentru a solicita sprijinul pompierilor. Acesta ne-a informat și despre faptul că vecinul este imobilizat și e posibil să se afle în interiorul casei incendiate.

12 pompieri cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD s-au deplasat de urgență la locul incendiului, pe strada Herculane din Timișoara. Ajunși la fața locului, pompierii au observat că incendiul se manifesta cu degajări mari de fum în bucătăria aflată la parterul locuinței. Fără să stea pe gânduri, pompierii au pătruns rapid în imobil unde au găsit un bărbat de 74 de ani, imobilizat în camera de lângă bucătăria incendiată. Victima a fost extrasă de urgență și predată echipajului SMURD, în stare de conștiență, intoxicat cu fum. Paramedicii au acordat primul ajutor medical victimei.

Pompierii au acționat rapid pentru lichidarea incendiului, astfel acesta nu s-a extins și la celelalte încăperi ale casei.
În acest moment, se lucrează pentru evacuarea fumului din imobil și pentru stabilirea cauzei care a provocat incendiul.