Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş - Patronul spiritual al pompierilor români

Print

S-a născut la 1568, în Dalmaţia, în oraşul Raguza, mare port la Adriatică, din părinţi aromâni, Ioan şi Ecaterina.

Răspunzând unei dorinţe, unei vocaţii şi unui îndemn mai înalt, tânărul Iacob se călugăreşte luând numele biblicului Iosif.

Timp de 6 ani minunatul monah Iosif duce o viaţă de totală lepădare de sine, de rugăciuni, zi şi noapte, de privegheri, de asceză aspră, de meditaţii adânci, în mijlocul cuvioşilor călugări din renumitele mănăstiri ale Sfântului munte Athos.

La anul 1650, sultanul a încuviinţat hotărârea Patriarhiei de la Peciu (după numele turcesc Ipek, sub a cărui jurisdicţie se afla de la 1557 Mitropolia Timişoarei) de a-l înălţa la rangul de Mitropolit şi de a-l trimite în Ţara Banatului. Sfântul Iosif avea vârsta de 80 de ani când a fost trimis să păstorească preoţii şi credincioşii români din părţile Banatului. Era deja cunoscut ca o figură sfântă, înzestrat de Dumnezeu cu darul prorocirii şi al facerii de minuni.

Paşa Fasli a făcut mari pregătiri în vederea instalării Sfântului Iosif ca mitropolit în Timişoara, cu scopul de a câştiga inima supuşilor săi. El a renovat reşedinţa veche Mitropolitană, ambele aşezate în cetate, pe locul unde se află acum aşezat magazinul comercial Bega, în Piaţa Sfântului Gheorghe. Timp de 3 ani, cât a păstorit în Timişoara, Sfântul Iosif a fost ca un adevărat apostol bănăţean.

Nu o dată credincioşii au fost martorii unor semne şi minuni, ca şi aceea ce a avut loc cu prilejul incendiului care a cuprins cetatea Timişoarei. Îmbrăcat cu odăjdii, Sfântul Iosif a ieşit din Biserică şi s-a întors cu faţa spre foc, privind prăpădul pe care vântul l-a adus aproape de Biserică. Căzând în genunchi cu faţa la pământ s-a rugat îndelung. În timp ce stătea cufundat în rugăciune, nori negrii cu fulgere au adus ploaia ca un potop care a stins focul şi a spălat prăpădul lăsat de incendiu. Când Sfântul Mitropolit s-a ridicat în picioare veşmintele de pe el erau uscate, şi locul pe care a stat îngenuncheat era uscat. Plecând la reşedinţă s-a închis în chilia lui trei zile, unde a mulţumit lui Dumnezeu, iar când a ieşit şi s-a arătat la lume a avut pe dosul palmei de la mâna stângă semnul sfintei cruci ars, care strălucea ca aurul. Acest semn al sfintei cruci l-a purtat până când a coborât în mormânt.

În ziua de 8 noiembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfinţii Arhangheli, Sfântul Iosif a mers la Partoş, localitate aşezată la 40 de km de Timişoara, pentru hramul mănăstirii de acolo. A fost întâmpinat de o mulţime de credincioşi. Dând să intre în biserică pentru a săvârşi dumnezeiasca slujbă, fu oprit de 11 ologi care îi cereau îndurare. El le-a răspuns: „Nu-mi cereţi mie tămăduire, ci cereţi-i Tămăduitorului de oameni, Domnul nostru Iisus Hristos, rugaţi-vă lui şi vă veţi vindeca.” Apoi, oprindu-se în mijlocul lor şi punând mâinile peste ei s-a rugat şi în aceeaşi clipă un fior a străbătut trupurilor lor istovite de suferinţă şi, revenindu-le puterea s-au ridicat cu totul sănătoşi.

Slăbit de puteri şi obosit de povara celor 83 de ani, plin de bogate roade duhovniceşti, la anul 1656, clopotele mănăstirii au zvonit singure timp de o oră, anunţând cu glasul lor duios trecerea Sfântului Iosif la cele veşnice.

Credincioşii din Ţara Banatului, văzând cele petrecute la mormântul de la Partoş, l-au numărat printre sfinţii din calendarul ortodox, destinându-i şi o zi specială de pomenire şi serbare, ziua de 15 septembrie a fiecărui an.

El a rămas în amintirea credincioşilor bănăţeni ca sfânt făcător de minuni şi a fost trecut în rândul sfinţilor prin hotărârea sinodală din 28 februarie 1950. Canonizarea lui solemnă s-a făcut la 6 - 8 octombrie 1956, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, unde i-au fost aşezate moaştele, făcătoare de minuni. Racla cu moaştele Sfântului Mitropolit Iosif constituie nu numai o comoară nepreţuită şi un izvor de daruri nesfârşite pentru cei ce se aproprie de ea cu credinţă şi pietate, ci exemplul, modelul, timpul şi simbolul vieţii trăite în Hristos, cu Hristos şi pentru Hristos.

Cadrele serviciilor pentru situaţii de urgenţă l-au ales ca ocrotitor şi izbăvitor pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, datorită calităţilor sale de bun ascultător, de viteaz şi biruitor în lupta cu puterea focului.

Din acatistul acestui mare sfânt şi acţiunile zilnice ale pompierilor se constată multe asemănări între virtuţile Sfântul Ierarh Iosif cel Nou şi cele ale pompierilor.

La fel cum Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş a stat dârz în faţa turcilor cotropitori şi a focului nemilos, prin rugăciuni şi smerenie, şi pompierii români au fost de neclintit în faţa asupririi turcilor, la 13 septembrie 1848, în lupta din Dealul Spirii. Ei nu s-au temut de foc, dându-şi chiar şi viaţa în slujba patriei lor.